♥

Acum am înțeles de ce contează atât de mult să iubești. Te eliberează...de orice durere, dezamăgire, trădare. Şi nimic nu mai contează!

Cum să cucerești un bărbat

”O cucerire pentru bărbaţi înseamnă o victorie pentru femei.”

Cum? Foarte simplu. Să fii tu însuți. Știu că acest lucru îl auzi foarte des, dar e foarte adevărat. Gândește-te doar...dacă pretinzi că ești cu totul altcineva, cât timp poți să te prefaci...1 an, 2? Și apoi? Totul se duce de râpă...iar în unele cazuri, se termină rău de tot.

Dacă nu ești mulțumită de felul tău de a fi..atunci încearcă să te schimbi. Dar întotdeauna, dacă vrei să cucerești nu numai un bărbat, ci un om, pur și simplu, să fii tu însuți. Oricine are calități. Iar dacă iasă la iveală și mici defecte, adu-ți aminte că nu există perfecțiune...Plus că poți cunoaște oameni care să se îndrăgostească tocmai de acele defecte, imperfecțiuni care te fac UMANĂ.

Să fim serioși...trăim într-o lume...hmm, cum s-o numesc.. cam depravată. Cred că este sinonimul perfect. O lume plină de femei ușoare, care ar face orice pentru niște pantofi Louboutin și o geantă Chanel...o lume plină de corupție, de nepotisme, de ”favoruri” pe bani, de falsitate, de trădare, de promisiuni nerespectate, interese proprii. În câteva cuvinte, o lume în care BANII sunt totul. Serios acum..în ziua de azi, haina îl face pe om. Nu mai contează câtuși de puțin inteligența, raționamentul, plăcerea... Sunt sigură că, citind aceste lucruri, îmi dai dreptate. Crede-mă, vorbesc doar din proprie experiență. Nu delirez, nu aberez și cu siguranță, nu fabulez. Dacă aș vrea să fabulez, mai bine aș scrie o carte, dar și aia probabil ar fi inspirată tot din realitate..pentru că nu-mi place să creez basme, pe care unii oameni poate nu le-ar înțelege. Așa că, cu cât te folosești mai mult de adevăr, cu atât ai mai multe șanse să creezi impresie și să atragi oamenii de partea ta.
Dar punct.

Acum serios. Ca să cucerești un bărbat trebuie să te folosești de calitățile tale. Absolut toate. Nu uita, ești femeie. Cât poate să fie de greu? Atâta timp cât te folosești de feminitatea ta la maximum, atunci ai toate șansele să cucerești oricare bărbat. Te asigur că îți va cădea la picioare, chiar dacă nu va arăta lucrul acesta niciodată.

Ține cont și de faptul că aspectul fizic e primul lucru pe care un bărbat îl observă, însă totuși acesta nu primează pe termen lung. Degeaba ești frumoasă, ai o siluetă de invidiat, dacă nu ai demnitate, feminitate, dacă nu ai cap și aici mă refer să ai un pic de inteligență și gândire retrospectivă, dar și prospectivă. Frumusețea e trecătoare, dar calitățile nu se pierd niciodată. Un bărbat se poate îndrăgosti numai de frumusețea interioară a unei femei, restul fizic este doar o atracție. Și cât timp poate să țină această atracție? Nu prea mult. Pentru că apoi va căuta motivul pentru care s-a ”îndrăgosti”. Și ce va găsi? O greșeală, căreia îi va pune capăt imediat.

Deci am punctat faptul că primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a cuceri un bărbat este acela de a fi naturală. Apoi urmează un amalgam de lucruri pe care poate tu, ca femeie, nu le consideri importante, însă ei, ca bărbați, pot fi ușor atrași de acestea.

Trebuie să înveți să fii un foarte bun ascultător. Bărbații adoră să aibă pe cineva căreia să-i povestească despre problemele lor sau despre ziua obositoare petrecută la serviciu, de exemplu. De asemenea, trebuie să îți exprimi și tu punctul de vedere. Chiar dacă vei greși cu ceva, un bărbat va aprecia faptul că încerci să te implici în discuție. Îți dai interesul și ai o ”bilă albă”.

Totodată, poți să îi povestești și tu la rândul tău, însă încearcă să nu te plângi și să-ți arăți nemulțumirea îngrozitoare care te apasă sau să-ți verși nervii pe el, săracul neavând nicio vină. Cu toate acestea, încearcă să fii pozitivă. S-a demonstrat științific să persoanele care emană o energie pozitivă sunt mult mai atractive. Deci fii optimistă și astrele îți vor surâde. ♥

Ca să-l cucerești trebuie să-i arăți că îți pasă de el...surprinde-l din când în când cu mici cadouri sau cu gesturi tandre, când e supărat încearcă să-l faci să zâmbească. Nu trebuie sa ai neapărat un simț al umorului foarte dezvoltat. Spune-i că adori când îl vezi zâmbind. Ar trebui să conteze.

De asemenea, arată-i că ești o persoană puternică. Asta nu înseamnă că nu poți să plângi la un film siropos, când nu găsești ce cautai sau să te simți neajutorată în fața unei roți la mașină. Însă bărbații apreciază femeile care se pot descurca singure în situații de criză dar și în alte situații mai puțin dramatice, și că nu trebuie ”asistate” la fiecare pas.

Nu te preocupa când mănânci de caloriile fiecărei bucățică de mâncare și îți va fi recunoscător. Dacă tot ești atât de disperată, măcar nu îi arăta acest lucru. Îl vei speria și nu cred că vrei asta!

În final de postare, cred că aceste lucruri primează în calea spre cucerirea unui bărbat. Dacă mai adaugi și alte calități, pasiuni comune sau spontaneitate, vor fi cireașa de pe tort. Totul e să fii cât mai calmă, relaxată, pozitivă, zâmbitoare și naturală. Demonstrează că nu toate femeile sunt la fel. Poate sunt ele venite de pe Venus, dar asemănarea nu e decât fizică. Restul e unic la fiecare și acesta e cel mai important atu..

Cum să iubești o femeie...

Cum să iubești o femeie? Ei bine, cred că răspunsul la această întrebare se află în fiecare bărbat.

Iubește-o în fiecare clipă a existenței ei, dar mai ales atunci când are cea mai mare nevoie. Te va iubi înapoi garantat pentru că ai grijă de ea, pentru că îi ești alături în orice împrejurare, pentru că are nevoie de tine. Strânge-o în brațe cât de tare poți și arată-i că fără ea, tu ești NIMIC. Se va simți atât de importantă în brațele tale încât nu ți-ar mai da drumul niciodată. Fără îndoială, te va iubi și ea pentru că se va simți întreagă...întreagă cu aportul iubirii tale.

Arată-i că o dorești...să fie prezentă în viața ta mereu. Iar ea ți se va dărui cu totul... Bucură-te de toanele ei, de copilăriile și pretențiile ei sau de ideile ei nebune și nu le ignora...nu i le reproșa. Pentru că, într-un final, va ceda, de dragul tău...și se va maturiza. Aceea femeie speciala pe care tu o iubeai va dispărea, se va schimba..nu va mai fi aceeași EA. Misterul din ochii ei se va stinge odată cu iubirea ta. Și atunci vei pierde totul...

Dacă o iubești cu adevărat, ține-o de mână și sărut-o de față cu toată lumea...atunci va ști că ești mândru de sentimentele tale și că nu ți-e rușine să-i demonstrezi că o iubești în fiecare clipă. Arată-i că ești bărbatul de care are nevoie să se simtă în siguranță și nu o lăsa să aleagă în locul tău. Demonstrează-i că știi ce vrei, dar las-o și pe ea să ia parte la alegerile tale.

Cum să iubești o femeie? Nu o răni, orice ar fi. Iar dacă totuși se va întâmpla acest lucru, în mod inconștient, cere-ți scuze, insistă, nu o lăsa să creadă că nu-ți pasă. Fii alături de ea. Așa te va ierta, va uita tot ce ai făcut/spus pentru că te iubește. Însă dacă o vei neglija..nu va uita niciodată nopțile nedormite în care încerca să înțeleagă unde a greșit sau de ce nu este suficient de bună pentru tine. De aici încolo...se va schimba, va fi mai rece, iar toată iubirea se va destrăma. Nu te va ierta pentru că ai făcut-o să se simtă fragilă, slabă, uitată. Și o vei pierde.

Dacă vrei totuși să nu o lași să doarmă nopțile, pune în practică altă idee mai bună. Sun-o insistent, trimite-i mesaje siropoase sau pur și simplu joacă-te cu pielea ei fină, sărut-o pe tot corpul, arată-i că o dorești cu disperare. Strigă cât poți de tare că o iubești, iar apoi când e pierdută printre așternuturi șoptește-i la ureche că ea e tot ce-ți poți dori. Spune-i că o iubești de fiecare dată când simți asta...și -și va deschide sufletul în fața ta...vei vedea că te va iubi necondiționat.

Cum să iubești o femeie? Pur și simplu să o iubești. Închide ochii, deschide-ți sufletul, gândește-te cum ar fi viața ta fără ea..fără să o ai aproape. Dacă simți că nu mai ai aer și că nu te mai simți întreg, atunci ai găsit răspunsul.

Știi cum e?

Știi cum e sa plutești? Să simți că tot ce te înconjoară dispare într-o clipită înainte să-ți dai seama că timpul stă în loc și îți dă posibilitatea să fii fericit? Să fii strâns atât de tare în brațe și să simți că nu vei mai găsi o cale de ieșire, dar totuși să te simți în siguranță? Să fii privit profund în ochi încât să simți cum inima își etalează căldura și se deschide în totalitate pentru a se lăsa admirată?

Știi cum e să lași pe cineva să pătrundă în viața ta precum un hoț și să-ți fure fiecare simț, fiecare trăire, sentiment și să-ți placă acest lucru? Să-ți placă sentimentul când îi pui inima ta în palmele lui, știind că nu vei mai avea niciun control asupra ei și că va putea fi manevrată doar după voința lui? Să-ți placă sentimentul că aparții cuiva care te poate face fericit, dar care oricând te poate răni atât de ușor? (Să nu-ți pese de ultima parte pentru că gândești pozitiv, optimist, fiind sigur că acel cineva îți va așeza lumea la picioare și nicidecum nu va încerca să te rănească? Sau cel puțin așa îți place să crezi...)



Știi cum e să învingi teama de a fi respins și să ai curajul să strigi în gura mare ceea ce simți, fără să îți pese de alte păreri, persoane, vorbe? Să uiți că oamenii sunt răi și nu-ți vor binele și să încerci totuși să nu-ți pierzi încrederea în ei? Să uiți de orice supărare și să înveți să ierți orice greșeală? Să înveți să ierți pe acel cineva important din viața ta pentru că îți aduce bucurie în cele mai grele momente, îți este aproape de fiecare dată și te sprijină, indiferent de ce decizie ai lua?

Știi cum e să simți că ți s-a îndeplinit cel mai aprig vis? Că ai primit cel mai frumos cadou și că vei fi mereu tentat să răsplătești cumva persoana care a făcut posibil acest lucru? Dar răsplata nu va consta niciodată în cadourile neînsemnate pe care i le faci de câte ori ai ocazia, ci în a-i oferi înapoi același cadou...Să încerci să fii perfect pentru acel cineva care CONTEAZĂ...să îi oferi tot ce îi poți da, deci să te oferi pe tine în întregime. Știi cum e acest sentiment?

Dar oare știi cum e să fii tu cel ales? Să fii tu cel care ai norocul de a-și găsi fericirea? Să fii tu cel care, din miliardele de oameni de pe această neînsemnată planetă, ai găsit cel mai puternic motiv de a trăi? Să fii tu cel care crede că va fi fericit indiferent de ce se va întâmpla, atâta timp cât acel cineva îți va fi alături necondiționat? Știi cum e să te simți ”on the top of the world” și să savurezi fiecare moment?

EA ♥ EL

EA.

Oare cum ar putea exista EA fără EL? Fără dimineți însorite, fără aroma cafelei plutind în zorii zilei...EA pierdută prin așternuturi, în clasica LUI cămașă albă, șifonată , dar parcă turnată pe formele EI voluptoase și sexy. Cum ar putea exista EA fără zâmbetul lui angelic, fără buzele LUI moi și senzuale, fără săruturile LUI pătimașe și atât de pasionale încât stârnesc fiori pe pielea EI fină...
EA. Este tot ce și-ar putea dori EL. Este pasiune, gingășie, finețe, zâmbet, înțelegere, iubire..un colț de rai în cercul LUI de încredere construit treptat, aura LUI ce îi înconjoară sufletul... În ochii LUI, EA este sensul vieții..de fiecare dată când își întâlnesc privirile, EA îi transmite căldură și siguranță, lucruri pe care EL nu le-a simțit din partea nimănui. Dar le simte acum...simte cum îi pulsează fiecare arteră la atingerea EI, iar asta îi anesteziază orice durere fizică sau psihică, orice suferință, frustrare sau tristețe. Când e cu EA, orizontul nu i se mai pare atât de departe...oamenii nu i se mai par atât de falși, visurile par realitate, iar timpul parcă stă în loc. Totul se oprește...rămâne doar EL cu EA într-o dimineață oarecare, printre cearșafuri..EL admirându-i coapsele sculptate, jucându-se cu părul EI ciufulit și pe care îl adoră atât de tare, iar EA plutind în brațele lui puternice, unde se simte cel mai în siguranță și unde ar vrea să rămână pentru totdeauna. AMÂNDOI într-o dimineață oarecare, consumându-și dragostea pasională...sperând că timpul se va opri în loc pentru eternitate.

EL.

Oare cum ar putea exista EL fără EA? Fără dimineți înveselite de zâmbetul etern de pe fața EI, fără cafeaua ce-l trezește din simțuri și micul dejun gătit de EA cu atâta meticulozitate, ce-l pune pe picioare de fiecare dată după o noapte plină. EL abia ieșit din duș, cu prosopul agățat pe șolduri, mișcându-se alene spre EA, sărutând-o pe frunte și admirându-o în cămașa LUI în toată splendoarea... Cum ar putea exista EL fără vocea ei calmă, urându-i ”Bună dimineața, iubitule!” și mai ales fără accentul intensificat pe care îl pune pe ultimul cuvânt...de parcă EL i-ar aparține în totalitate.
EL. Este tot ce și-ar putea dori EA. Și ceva mai mult. Este putere, liniște, calmitate, siguranță, devotament, dragoste...visul EI devenit realitate din multe visuri spulberate, prezentul EI și viitorul...În ochii EI, EL este sensul vieții...imaginea sufletului-pereche oglindită în inima ei, ființa ce îi stârnește pasiunea și cea care îi aduce bucurie în zâmbet. Acum simte energie...vitalitate, intensitate la fiecare șoaptă a LUI, simte vibrația inimii LUI care bate pentru EA cu o rapiditate lascivă. Când e cu EL, luna și stelele nu i se mai par de neatins, nopțile nu mai par atât de lungi, răutatea lumii dispare și universul parcă complotează la atingerea țelurilor EI. EL este menirea EI și rostul sentimentelor frenetice pe care le exteriorizează...Timpul stă în loc și totul e completat de prezența LOR...rămân doar EI doi într-o dimineață oarecare, pierduți în așternuturi...EA sărutându-l pe gât și pe umerii fermi, simțindu-i emoția, iar EL realizând ca fără EA nu s-ar mai simți întreg nicicând. AMÂNDOI într-o dimineață oarecare, consumându-și iubirea pasională...sperând că timpul se va opri din zborul lui ireversibil pe vecie.

EA sau EL...EL sau EA. AMÂNDOI n-ar exista fără EL sau fără EA.

Atât de ♥

"- o iubesc pentru că întotdeauna miroase bine, chiar dacă e doar un şampon obişnuit.
- iubesc cum îşi odihneşte capul pe umerii mei.
- o iubesc pentru că e aşa, fragilă şi mai ales felul cum se cuibăreşte la pieptul meu.
- o iubesc pentru că e aşa dulce când mănâncă.
- o iubesc pentru că nu sărută apăsat, agitat ..
- o iubesc, deşi trebuie să stau ore după ea, sau atunci când mă poartă dintr-un magazin în altul..
- iubesc cum cerşeşte complimente şi după îşi lasă capul în jos, roşind..
- o iubesc pentru că e aşa de dulce când mă ceartă.
- iubesc cum întotdeauna îmi caută mâna şi şi-o împleteşte în a mea.
- o iubesc, mai ales atunci când o sărut pe frunte şi se linişteşte imediat.
- iubesc modul cum sărută când îi dăruiesc ceva.
- iubesc modul cum sărută când îi spun ‘Te iubesc’
- de fapt, să nu mai lungim vorba, doar modul cum mă sărută.. mă face să mă simt viu.
- o iubesc atunci când mă loveşte şi după aşteaptă să mă vadă văicărindu-mă..
- iubesc cum îmi spune ‘Îmi e dor de tine..’
- iubesc atunci când îmi e dor de ea..
O iubesc şi e tot ce-am ştiut şi vreau să ştiu vreodată.
- El."

Iarna asta se poartă IN LOVE ♥

”Binecuvântat este sezonul care adună toată lumea într-o conspirație a dragostei.”

Prima zi de iarnă. S-a terminat și astenia de noiembrie. Începe o nouă etapă. Se deschid noi uși, noi oportunități...un nou început.

O nouă lună...noi zile, un nou viitor. O nouă speranță. Totul e schimbat acum. Viața e altfel. O privesc din alt unghi și parcă e mai tentantă ca oricând. Sper doar să nu fie o fantezie, un vis...pentru că dacă e așa atunci n-aș vrea să mă mai trezesc niciodată...
Ce frumos e sa vezi viața în roz! Nu am mai văzut-o așa de foarte mult timp... Și recunosc că îmi place..chiar sunt dependentă de rozul ei ademenitor. Ador să mă trezesc în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze...fiecare moment al zilei să-mi lumineze inima. Simt că plutesc, că prin vene îmi curge adrenalină combinată cu Red Bull...parcă aș fi anesteziată.(Cine știe, cunoaște!)
Acum începe sezonul iubirii, căldurii, visurilor..sezonul fulgilor de nea și a ceaiurilor cu scorțișoară..a vinului fiert și a frigului de afară..a mâinilor reci încălzite de persoana iubită ♥ și a îmbrățișărilor călduroase. Acesta e sezonul meu și al tuturor îndrăgostiților! Sezonul nostru...al meu și al lui.

Presimt că iarna aceasta va fi foarte frumoasă. Și mă voi bucura de ea la maximum.. Voi trăi fiecare clipă, secundă, minut, oră, zi...atâta timp cât el îmi va fi alături.

Iarna asta vreau să ningă ca-n povești! Să fie atmosferă de sărbătoare în tot orașul...să primesc cadouri și în special să fiu înconjurată de multă dragoste și căldură. Asta e dorința mea de Crăciun..

Și el, bineînțeles.. La mine a venit Moșul mai devreme :)

Astenie de noiembrie ★

“Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.” E. E. Cummings

Se vede că este toamnă. Frunzele sunt aproape inexistente pe crengile abătute de ploaie ale copacilor, norii parcă nu mai vor să plece din înaltul cerului, iar ploaia nu mai încetează din pasiunea ei de a melancoliza întreg orașul.
Totul este trist...lipsit de vlagă. M-am săturat de atâta toamnă. Parcă a nutrit sentimente profunde pentru orașul acesta. Nu mai contenește să plece și să îi dea iernii ocazia să însuflețească totul cu magia sărbătorilor, cu fulgii de nea imaculați și decorațiile specifice.

De abia aștept prima zi de iarnă. Poate atunci vor cădea și primii fulgi.
Ce frumos ar fi! ♥
Atunci astenia-mi se va transforma în bucurie. Voi fi ca un copil care vede pentru prima oară zăpada...Încântarea de pe chipurile oamenilor când vor simți în aer mirosul scorțișoarei și al cojilor de portocale va fi de neuitat..
De abia aștept să privesc pe geam cu o cană de ceai în mână și să văd cum cad alene mici fulgișori de nea, acoperind în totalitate pământul cu albul lor candid. Să privesc în depărtare și să văd oameni de zăpadă, săniuțe și zurgălăii parcă să răsune dintr-o dată.

Dar...până atunci va trebui să mai rezist câteva zile sau săptămâni bune până când toamna își va lua tălpășița și se va muta din spațiul meu vital.
Voi aștepta..și iar voi aștepta. Asta voi avea de făcut până atunci. Asta și încă ceva! ♥









E clar! Astenia de noiembrie mi-a cuprins sufletul...

...

Evadare

Trăim într-o lume în care oamenii au uitat să-și folosească sufletul..să zâmbească din inimă, să-și aleagă iubirea în funcție de ceea ce simt cu adevărat și nu în funcție de rațiune, să vorbească din inimă. Suntem defecți. Trăim pentru viitor și ne ascundem de trecut.
Mințim ca să ne ascundem sentimentele și preferăm să lăsam aparențele să ne definească ca oameni. Nu mai știm cum să luptăm pentru ceea ce vrem cu adevărat, să ținem strâns de ceea ce iubim sincer și să nu ne pese de părerile celorlalți. Suntem judecați pentru ceea ce facem pentru că la rândul nostru judecăm...Suntem pierduți într-un spațiu al neantului.
Azi suntem, mâine nu suntem.. Așa că de ce să nu trăim viața la maximum?! Să iubim, să râdem, să dăm frâu liber sentimentelor care ne sufocă trupul, să ne înconjurăm de pozitivitate și să lăsăm rațiunea deoparte?..

De ce? Pentru că suntem setați precum niște ceasuri deșteptătoare-
să râdem doar la glume, să iubim doar dacă suntem iubiți,să țipăm când suntem enervați, să plângem când suntem
supărați..toate aceste trăiri sunt manevrate de rațiune.

Inima este uitată într-un colț sfărâmat în stângăcia pieptului. Am uitat să ne ocupăm și de sentimentele infime..să le trăim cu aceeași intensitate cum sunt trăite ura, invidia, răutatea.



Ar trebui să ne oprim, să ne punem mâinile la ochi, iar în întunericul abisal să lăsăm inima să vorbească. Să lăsăm inima să preia inițiativa. Atunci am iubi cu adevărat, am zâmbi cu adevărat și am trăi cu adevărat! Am fi oameni din nou. Am fi noi înșine din nou, așa cum ne-a lăsat Creatorul. Fără ură, fără invidie, fără gelozie, fără răutate, fără urâțenie. Totul ar fi limpede și clar ca lumina soarelui. Am vedea cu adevărat frumusețea interioară în adevăratul sens al cuvântului. Am simți tot ce ne înconjoară intens și am aprecia mai mult fiecare lucru sau ființă în parte.


Vreau să simt această aură, vreau să închid ochii și să ma trezesc în paradis...să iubesc pe cine vreau și cum vreau, să râd mereu și să trăiesc cu adevărat fiecare clipă a existenței mele plăpânde. Să nu-mi pese de NIMIC, fie el lucru, sentiment sau ființă. Doar atât vreau. Vreau acest TOT universal și îl vreau acum.

Dar știu ca nu tot ceea ce vreau îl și voi avea..așa că mă voi mulțumi cu speranța că într-o bună zi voi atinge acest țel și voi simți această imensitate a unei inimi în auditoriu.

Ziua fără de sfârşit

"An : nedeterminat
Ora : 6:02
Protagonist : elevul model sau nu..
Anul de studiu : I, II, III, IV..la dracu’ ! Nu contează.

6:02 – Ceasul sună..
6:02:20 – Te rasuceşti. Sunetul insistă. Îţi ridici mână, pipăi noptiera, cu ochii închişi şi cu mintea adormită apuci straniul obiect şi-l azvârli în perete. Degeaba. Sunetul ce străbate vechea odaie din colţul opus, nu-ţi dă pace.
6:04 – Te ridici. Deschizi ochii, dar te prăbuşeşti la loc. Conştiinţa e trează, însă nu şi tu.
6:05 – Cu dexteritatea unui copil ce abia a păşit în primul an de viaţă, te ridici într-o a 2-a încercare, paşeşti timid, parcă teleghidat de o forţă neînţeleasă, străbaţi camera, aprinzi lumina şi totul prinde contur în ceaţa dimineţii : încă o zi de şcoală.
6:06 – Te afli faţă în faţă cu propria-ţi persoană. Nu te sperii. E doar oglinda din baie. Acelaşi scenariu fără de sfârşit nu te poate surprinde chiar astăzi. Primul jet de apă ce ţâşneşte din robinetul amorţit e la fel de rece ca privirea lu’ Zorli Oxidanta. De data asta nu te temi. Eşti stăpân pe situaţie. Îţi clăteşti faţa şi privirea şi te speli conştiincios pe dinţi, aşa cum îţi recomandă dentistul de vis-a-vis.
6:09 – Ai terminat repede. Doar te grăbeşti. Time is money.
6:10 – Îţi tragi pe tine perechea de pantaloni, tolănită pe scaunul de lângă pat, un tricou, hanoracul negru peste şi eşti gata de plecare. Sau nu. Doar mergi la şcoală. Poate ai uitat ceva. Nu, în nici un caz, eşti elevul model şi nu greşeşti. Te uiţi la ceas şi înjuri. Te afli cu un minut în urma programului de zi cu zi. Dai să ieşi rapid din cameră, dar te împiedici. Înjuri în gând, nu cumva să îi trezeşti pe-ai casei. Priveşti în jos şi îl vezi. Ghiozdanul buclucaş. Cel care îţi cară povara în fiecare zi a existenţei tale de elev. N-are nicio vină, dar îl apuci în scârbă şi-l arunci pe spate. La dracu’ ! Azi e mai greu. Probabil am 7 ore. Nu-i nimic.
6:12 – Păşeşti înca adormit pe treptele celui de-al doilea etaj şi frigul zorilor te cuprinde deja. Îţi ascunzi mâinile în buzunare şi sufli în sân. Fără folos.
6:13 – Impactul dimineţii e nimicitor şi înjuri scrâşnind din dinţi.
6:14 – Străzile sunt pustii. Pe marginea trotuarului un câine doarme nemişcat. Îl ocoleşti privindu-l cu dispreţ.
6:17 – Relizezi cu bucurie că ţi-a mai rămas o ţigară. O scoţi tacticos din buzunar, să nu cumva să o răneşti. Te opreşti preţ de un pas, o aprinzi şi tragi puternic, moment în care îţi vine să-ţi borăşti maţele. Rezişti cu stoicisim şi păşeşti în continuare.
6:29 – Poarta liceului e larg deschisă şi paznicul absent. Te gândeşti că în rucsac ai un Kalaşnikov şi o duzină de gloanţe, zâmbeşti mulţumit.
6:30 – Te trezeşti faţă în faţă cu camarazii de clasă, îi saluţi respectuos, după care arunci o privire în scârbă tocilarilor de pe scări. Îi înjuri în gand. De 2 ori.
6:33 – Te rogi ca şefa să întarzie, uşa clasei să rămâna închisă şi să ratezi prima oră de curs.
6:35 – Rugile nu ţi-au fost ascultate. Uşa se deschide larg. Intri ultimul. Nu e nici o grabă.
6:57 – Zaci cu capul pe bancă de minute bune. Deodată murmurul din jur se face pierdut. Uşa scârţâie ameţitor şi paşi hotărâţi se aud pe parchetul îmbâcsit de motorină.
7:00 – Clopoţelul blestemat se face auzit. Oficial, calvarul a început.
7:08 – Tablele sunt înceţoşate de cuvinte greu de desluşit din ultima bancă. Date, domnitori, războaie..tot tacâmul. Priveşti în caiet. Titlu şi cam atât. Nu te agiţi. Xeroxul e aproape.
7:24 – Eşti sictirit, adormit, flămând. Faci efortul de a ciuli urechile la spusele Principelui de Jilava, căci de el este vorba. Ceea ce auzi te înspăimântă.
7:34 – Mustaţa profesorului îi dansează frenetic pe figură, fixându-te ameninţător. O linişte absolută pune stăpânire pe clasă. Speri să dureze o eternitate. Însă nu şi de data asta. Îţi auzi numele prounţat şi te ridici. În scurtul răgaz, te întrebi cu ce-ai greşit ca să fii executat în faţa naţiunii chiar în prima oră a dimineţii. El te întreabă. Tu taci. El repetă. Tu taci. Schiţează un zâmbet. Alarmă falsă..sau nu. Te aşezi cu gândul că te are în vizor la teză. Norocul tău că ţi-ai ales biologia ca materie alternativă, păcat ca nu dai şi pe la ore totuşi.
7:47 – Priveşti retras pe fereastră. Soarele întârzie să apară. Clopoţelul sună. Mai devreme. O binecuvântare.
7:52 – Eşti înconjurat de 4-5 indivizi, în spatele blocului de vis-a-vis, fumegând şi vorbind porcos. Îţi place.
7:54 – Scooby apare. Toţi râd. Stingi ţigarea în iarba umedă.
8:04 – Intri în clasă, urmat de tovarăşii de ţigară şi nu numai.
8:05 – Tocilarii privesc cu amuzament ca iar v-aţi luat absenţă pentru 4 minute în care aţi întârziat. Minunat.
8:07 – Matematica se desfăşoară în voie liberă pe tablă. Tu esti bârnă.
8:23 – Te afli la o loterie nebună a numerelor de pe catalog. Speri din suflet să nu fii tu cel predestinat.

8:24 – Îţi faci ieşirea magistrală din bancă, uitându-te ameninţător la deja nefericita colegă ce a rostit numărul magic.
8:25 : În faţa negurii abisale a tablei, rupi o bucăţică de cretă..nu-ţi trebuie prea multă, doar n-ai de gând să scrii prea mult. Te întorci cu spatele la tablă şi începi să scrii la întamplare. Ai noroc. Colegul din spate nu e aşa departe şi auzi cum îţi şopteşte.
8:31 – Te întorci mulţumit în bancă.
8:49 – Mâzgăleşti tema pentru a 2-a zi.
8:52 – O ceaţă groasă îţi învăluie capul. E doar fum. Eşti în baie. Ai timp să mergi la baie, după care să fumezi.
9:04 – Revii în clasă bucuros.
9:07 – Zorli Oxidanta notează absenţii.
9:09 – Ţi-ai amintit ca mesteci gumă. O scoţi şi o lipeşti sub bancă, alături de celelalte.
9:21 – Eşti morocovit. Nu ştii nicio problemă din cele pentru notă.
9:29 – Îţi implori colega de peste 2 bănci să-ţi paseze rezolvările.
9:30 – O înjuri că nu vrea.
9:36 – Ţi-ai desăvârşit opera pe jumătate de pagină.
9:37 – Te rogi să nu ţi se rostească numele.
9:46 – Răsufli uşurat. Horoscopul ţi-a fost favorabil azi.
9:51 – Alergi pe culoar. Te opreşti la patiseria din colţ. Dai din coate să ajungi în faţă şi cumperi 3 pateuri. Unul pentru tine, celelalte pentru colegii de bancă.
9:59 – Îţi aprinzi ţigarea.
10:00 – O stingi că întârzii.
10:02 – Laboratorul de informatică îţi pare cam departe de când cu ţigările astea.
10:04 – Alegi serverul de Counter Strike şi un nume obscen pentru tine.
10:50 – Eşti mulţumit. Ai scor 54-21.
10:59 – Revii în clasă, după clasica pauză de ţigară.
11:02 – Contele di Bavaria intră pe uşă. E fericit. Te-a zărit în bancă. Lucru cam rar în ultima perioadă.
11:17 – Ecoul notelor tale, rostite de Conte, s-a făcut auzit până în clădirea vecină. Nu te sperie. Tu eşti bun, dar mai greu de remarcat.
11:21 – Ai terminat de notat absenţele.
11:34 – Ăştia vorbesc de integrarea în Uniune, tu te gândeşti cum să falsifici nişte scutiri.
11:50 – Mergi la baie.
11:51 – Cerşeşti o ţigară la colegu’ din clasa vecină. N-are. Îl înjuri.
11:59 – Te afli pe baza sportivă. Nu eşti echipat.
12:01 – Profesorul apare. Te observă şi te ameninţă cu neîncheiarea mediei.
12:02 – Îl înjuri.
12:05 – Termini de înjurat.
12:14 – Şutezi în mingea de volei chiar în mijlocul colegelor. Ele te înjură. Tu râzi alături de băieţi. “Să vă futem !..aaa..pe tine nu. Glumeam !”
12:50 – Eşti transpirat şi murdar. Încaleci pompa şi te speli.
12:52 – Prea obosit pentru o ţigară, te întorci în clasă. Şterpeleşti 2 şerveţele şi îţi ştergi sudoarea de pe frunte.
13:01 – „Bonjuor!”
13:03 – „Bonjour pe pizda mă-tii.” Eşti epuizat după sport şi n-ai chef de franţuzisme.
13:04 – Ora se scurge incredibil de greu.
13:05 – Te uiţi la ceas.
13:08 – Ceasul s-a oprit. Pentru tine.
13:31 – Eşti înfometat.
13:33 – Nu mai rezişti.
13:45 – Zaci cu capul pe bancă.
13:50 – Clopoţelul nu sună. Îţi propui să-i spargi pe ăia de de serviciu.
13:51 – Îţi arunci caietele în rucsac, te închei la haină şi fugi. Cât mai rapid şi cât mai departe. Pana a 2-a zi.
13:53 – Ieşi cu paşi măriunţi pe poarta liceului. În urma ta : CNET (“Regatul de pe Jiu”) şi un milion de amintiri pe care încă nu le preţuieşti.

“Zâmbete, bucurie, tristeţe, amintiri, colegi, profesori – de nepreţuit. Pentru toate celelalte există MasterCard.”"

Această incredibil de adevărată postare marca CNET este preluată de pe un alt blog..Felicitări autorului! :)) :X

Despre viață...

"Trăim doar o dată, dar dacă o facem cum trebuie, o dată este suficient." (Mae West)

Știi...viața e așa plictisitoare uneori.. Dar câteodată parcă pune piciorul în prag și te ia prin surprindere.. Devine amuzantă, chiar hilară! Se schimbă la 180 de grade și trebuie să ții pasul cu ea..că deh... n-ai ce face!:P

Nu se satură niciodată să își arate câte o față în fiecare zi.. Am putea spune că viața e ipocrită. Are multiplă personalitate :)) Într-o zi poate să îți ofere o perspectivă proastă..îți provoacă o stare de melancolie, tristețe... iar în următoarea zi învăluie cu o aură incredibilă. Vezi totul roz și îți dai seama că ziua trecută n-a fost decât o rătăcire. Nu se merită să-ți amintești zilele proaste pentru că cele fericite sunt cele mai bune! Ele îți aduc zâmbetul pe buze, ele îți încântă sufletul și îți încarcă karma cu energie pozitivă. Pentru acele zile se merită să trăiești și momente mai puțin frumoase.. Aduni amintiri și câștigi sentimente!

Totul e să trăiești fiecare clipă cu optimism. Viitorul întotdeauna ne va surprinde. E mână în mână cu viața. Că va fi bine, că va fi rău.. cheia succesului este să fii puternic. Iar asta ma caracterizează cel mai bine. A fost un an greu, dar am învățat multe. Am ținut capul sus și zâmbetul pe buze și așa am reușit să trec peste toate. Așa am devenit mai puternică. Așa am păcălit viața. Și așa voi fi în continuare! Nimeni nu mă poate învinge pentru că nimic nu mă poate doborî...

Așa e viața. Ne ia prin surprindere mereu. Ne oferă noi perspective și ne dă capacitatea de a înțelege rostul ei. Viața nu e pentru oricine, ci doar pentru cei care o înțeleg sau vor din toată inima să o înțeleagă.

Fără regrete...

Da. Recunosc. Mi-a fost frică de dragoste. Mi-a fost frică de sentimente de nestăpânit, de dăruire totală…de iubire ca întreg. Știam că odată cu toate acestea vor apărea și dezamăgiri, regrete, tristețe. Așa că am încercat să evit dragostea pe cât posibil. Mi-am instalat un scut protector în jurul meu, am închis orice potecuță spre inima mea și am sperat să nu fiu rănită niciodată.

Dar inevitabilul s-a produs. Cu toate măsurile de precauție, nu poți păcăli dragostea. E ca o vulpe bătrână și vicleană. Cum a prins ocazia, cum s-a înrădăcinat în humusul sufletului meu…Și ghici cum s-a terminat? Exact. S-a terminat prost. Cum se spune, că de ce nu ți-e frică de aia nu scapi. Am ieșit rănită, cum mă așteptam…dezamăgită, părăsită, înșelată, pierdută…

Da. Recunosc. NU regret nimic. Chiar dacă am ieșit un pic șifonată, nu aș da pe nimic trăirile, sentimentele, momentele frumoase.. Am învățat că numai dacă riști, câștigi. Am riscat sentimente, mi-am riscat inima…dar am adunat amintiri și am trăit clipe intense. Am simțit un gol în stomac, mi-a bătut inima cu intensitate la unison cu a lui, am iubit…
Da. Recunosc. M-am lăsat purtată de val, numai pentru a simți puterea extraordinară a iubirii. Și dusă am fost..  Încă îl mai văd privindu-mă adânc în ochi și îl simt în fiecare părticică din mine. Acum, distanța dintre noi e ucigătoare..iar melancolia e insignifiantă pe lângă dorul ce-mi pulsează în vene.
Da. Recunosc pentru ultima oară. Mi-a fost frică de dragoste, dar am trăit-o. NU regret nimic din tot ce am trăit până în prezent , deși nu toate s-au terminat cu bine. Și mi-e dor de el. Dar timpul mă va ajuta să uit. Pe el, cu siguranță, nu-l voi uita !



Un sfat: Să nu vă fie niciodată frică de dragoste! Ea vă va fi alături deopotrivă și la bine și la rău. Chiar dacă veți face greșeli, așa veți căpăta experiență. Iar când totul va fi bine, veți fi uimiți de perfecțiunea ei…

Oare cum ar fi ?!

Mi-ar plăcea să râd. Să râd cât mă ţin plămânii. Să râd toată viaţa. Să nu mă supere nimeni şi nimic. Să nu iau în serios nimic. Doar să râd şi să fiu fericită tot timpul.
Să zâmbesc pentru fiecare clipă trăită...pentru trecut, prezent şi viitor. Să zâmbesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au fost aproape când am avut nevoie, dar şi pentru cei care nu au fost...să zâmbesc pentru prieteni, dar şi pentru duşmani. Să fiu veselă în fiecare secundă, minut, oră... Să râd din tot sufletul..să râd iar şi iar..
Atunci poate nu aş mai avea timp să mă uit în urmă. Nu aş mai avea timp să mă gândesc la dezamăgiri, la anumite persoane. Nu aş mai avea timp să fiu tristă. Nu aş mai avea timp să mă gândesc la iubire, la noroc, la sănătate, la vise sau la viaţă. Aş zâmbi pentru tot ce mă înconjoară, bun, rău; aş zâmbi pentru dorinţă, pasiune, flirt. Aş zâmbi pentru zâmbet. Şi atunci aş fi fericită!

Oare cum ar fi?
Să fii cuprins de o beatitudine profundă. Să funcţioneze ca un drog. Cum ar fi să-mi injectez o doză de fericire în fiecare minut al existenţei mele? Aşa nu aş simţi nici durere, nici suferinţă, nici dor. Aş fi precum un robot. Aş fi programată sa fiu fericită mereu.
Dar totuşi...viaţa ar fi prea plictisitoare. Uneori, până şi lacrimile au rostul lor. Poate nu voi avea parte de zâmbete şi fericire în fiecare secundă a vieţii, dar ştiu că atunci când visele mi se vor împlini, voi plânge de fericire! Hell, yeah!

În concluzie, cu toate că mi-ar plăcea să fiu fericită mereu,cum de altfel şi-ar dori orice om normal, nu aş renunţa şi la celelate sentimente pentru nimic în lume. La urma urmei, cine ar fi nebun să dea iubirea pe fericire, când poţi să le ai pe amândouă?!

De ce plâng chitarele...

Încă îţi mai aud vocea în capul meu.



E greu să uit toate momentele trăite împreună. Te simt aproape, deşi tu nu mai eşti. Îţi simt prezenţa la fiecare pas şi simt că mă prăbuşesc în neant. Dar nu e nimic, sunt bine! Fără tine sunt mai puternică, deşi mai goală pe dinăuntru.
Te vreau înapoi, dar ştiu că nu am nicio şansă. O să mă mulţumesc cu amintirile, deşi dor... Acum nu mai existăm „noi”. Sunt eu şi eşti tu. Sunt eu si sunt ceilalţi. Sunt eu şi sunt singură.
Dar sunt eu şi sunt alte oportunităţi. Sunt eu şi încă aproape 7 miliarde de oameni. ( Sunt o optimistă. Nu prea văd să aibă sens să fiu altcumva.) Voi trece şi peste asta. Doar aşa e viaţa!
În plus dacă nu ar exista şi tristeţe, cum am putea să înţelegem rostul fericirii?! Cum am putea să apreciem toate lucrurile frumoase, să apreciem iubirea, persoanele minunate care ne fac să zâmbim atunci când avem nevoie, prietenia, să apreciem fiecare vis şi fiecare amintire? Nu am putea.
Până la urmă, timpul va vindeca orice rană...sau cel puţin o va ameliora. Şi atunci voi redeveni eu.


Dar mai întâi trebuie să-mi recuperez inima pentru că mi-a fost furată. Oare o să o mai găsesc?




Acum ştiu de ce „plâng chitarele”...

Revenire

"Nimic nu e pierdut dacă se are în sfârşit curajul de a declara că totul e pierdut şi că trebuie să reîncepem de la început." Julio Cortazar

Am pierdut. Am pierdut atât de multe.

Am pierdut lucruri, visuri, amintiri, şanse şi din nefericire, oameni. Am ieşit din propria-mi cochilie şi m-am izbit de realitate. Poate nu am fost un om, o prietenă, o soră, o iubită, o fiică prea bună...dar nu cred că meritam. Cert este că am pierdut. Am pierdut în faţa vieţii, în faţa provocărilor, în faţa propriei persoane.
Nu sunt melacolică. Doar îmi fac ordine în viaţă, în gânduri, în suflet.
Dau startul unei noi ere. O eră a posibilităţilor, a sentimentelor. O eră a mea în care să-mi trăiesc viaţa prin a-mi asculta mai întâi inima şi de abia apoi mintea. Voi lăsa în urmă toate pierderile suferite. Dar voi încerca să nu le uit. Ele mă vor salva într-o bună zi. Ştiu asta. Poate pentru că îmi vor aminti de greşelile din trecut. Aşa voi învăţa să nu le repet.
Am pierdut multe. Dar sunt sigură că voi câştiga la fel de multe. Am pierdut, spiritual bineînţeles, o prietenă, o soră, un tată. Poate, într-o bună zi, îi voi recâştiga... dar până atunci, voi aprecia ceea ce am acum. Nu voi mai permite să mai pierd pe nimeni şi nimic.
Voi strânge din dinţi şi voi lupta pentru tot. Pentru viaţă. Pentru prieteni.Pentru familie. Voi aprecia fiecare secundă, minut, oră, zi... Voi iubi şi voi simţi fiecare impuls al vieţii.

Asta e tot ce contează. Şi poate am pierdut multe. Dar am câştigat la fel de multe..

O imagine face cât o mie de cuvinte

"Am citit câteva versuri libere şi m-am întrebat cine le-a eliberat."John Barrymore

Sfidare

Detalii irosite, pierdute în amănunt,
Rupte de realitate, protejate ca un scut.
Puternic feminizate, sfidate intens
Ferm rostite precum într-un vers
Uitat, sfiit într-un colţ ingrat.

Lupta


Cu ardoare mă lupt să respir
Să trăiesc...
Să lupt să ştiu ce sa aleg
Între mine şi el...
Să trăiesc între doua vieţi,
A lui, a mea sau poate a amândurora.
Să trec dincolo de momentele,
În care eram doar două persoane.
Două spirite incerte,
Două inimi ascendente,
Două suflete pereche,
Doar doi oameni...
Fără lupte, fără multe,
Fără curaj şi fără minte.
Însă acum lupt iar,
Pentru el...
Iubirea mea.
Viaţă nemaipomenită,
Urzită fără cuvinte,
Ci cu dragoste şi vise.


Iubire suferindă

Aş vrea să plec undeva într-o lume pustie…
Unde să fim numai noi doi
Să nu existe ura,să nu existe suferinţă,
Să nu existe fericire,să nu existe suflet.
Un univers în care…să mă iubeşti!
Dar să nu te iubesc…să simti şi tu durerea,
Ce mi-a cuprins sufletul.
Poate că ochii mei n-au luminat îndeajuns zarea ta,
Poate că zâmbetul meu senin nu a înseninat îndeajuns faţa ta,
Poate că am fost…
Doar un trup în roua dimineţii,
Care a căutat în fântâna vieţii tale.
Poate că am fost doar o stea
În înaltul cer al inimii tale.
Dar poate că te-am iubit,
Si încă te iubesc!



Viaţa



Viaţa, o însuşire a frumuseţii
Un vis efemer privit sfiit,
Intrat într-un decor sumbru finit
Pierdut într-un nor de timp.

Cândva, o dată sau poate acum,
Nicicând viaţa nu va fi un drum
Spre paradisul infinit din cer,
Sau spre universul mitic,cert.

Poate viaţa este frumoasă,
Dar nu într-o lume demult ştearsă.
Ci în trecutul mult îndepărtat,
Apus într-un colţ al graiului visat.


Vara


Vine...
Se aproprie cu paşi înceţi
Mici, obscuri.
Crede...
Poate că a crede înseamna totul
Crede că timpul trece fără limite.
Trece...
Precum viaţa pe un fir de aţă
Precum secunda pe un ceas din viaţă
Astfel...
Vine vara iară
Ca un cârd de păsărele
Călătoare.
Totuşi...
Până la urma trece...şi iară vine!

La mulți aniiiii de 8 Martie !!

Te iubesc mamă, pentru că ești aceea persoană care poate lua locul oricui, dar nu poți fi înlocuită de nimeni! La mulți aniiii!! :)

BTW: Le urez un sincer ”La mulți ani!” tuturor mamelor și tuturor fetelor și femeilor care înfrumusețează fiecare zi cu prezența lor! La mulți ani! Să iubiți și să fiți iubite! :)

Doar noi doi

Era miercuri spre joi.

Era noapte spre zi. Întuneric spre lumină. O lună spre soare şi un soare spre lună. Erai tu şi eram eu, la o distanţă infirmă, dar eternă.

O miercuri spre joi în care nu te găseam.. Totul era spre nimic. Sau neantul era spre tot. Ne adunam gândurile şi ne închipuiam unul lângă altul, sufletul meu spre sufletul tău şi întregul tău spre al meu, dar iubirea prea puternică ne înţepa inimile. Acum suntem în aceeaşi împrejurare. E miercuri spre joi,iar eu nu te găsesc. Poate ai fugit spre joi, sau ai rămas în urmă ,spre miercuri. Nu găsesc o explicaţie logică. Ţip, însă ecoul îmi aminteşte singuratătea-mi.

Suntem asemeni lunii şi soarelui. Eu sunt Luna şi tu eşti Soarele, două fiinţe astrale ce nu se întâlnesc niciodată. Depărtarea ne seacă de viaţă, iar lipsa de viaţă ne distruge iubirea. Încerc să te caut, dar nu reuşesc să te găsesc. O lacrimă mi se prelinge pe obraz, iar un fior îmi străbate trupul. Te simt aproape.

În fiecare zi spre noapte şi noapte spre zi, ochii ni se întâlnesc. Doar atât, nimic mai mult. Însă doar miercuri spre joi, tu lipseşti. Lipseşti de la locul tău, de pe cerul tău. Doar atunci cineva îmi îndepărtează lacrimile şi îmi caută privirea. Tu eşti acela, cel care dispare dar reapare, numai pentru a ne consuma iubirea. Tu eşti ecoul ce-mi răspunde în fiecare miercuri spre joi. Eşti singurul ce-mi alină singurătatea. Tu eşti Soarele meu, ce-mi luminează fiecare miercuri spre joi. Eşti soarele pe care totuşi îl întâlnesc pe cerul meu. Noi doi suntem excepţia de la regulă. Iar eu...eu sunt Luna ta, luna care te va aştepta o eternitate să ne iubim într-o miercuri spre joi.

Doar noi doi într-o miercuri spre joi.

Alb ♥

♥

"Trezit din somn, cu scrâşnetul visului întrerupt, cu brusca revenire la revelaţiile concretului, nu scap de întrebarea: şi dacă mâine nu-mi voi mai recunoaşte în cine ştie ce oglindă zdrenţuită de timp şi uitare, propriul chip, măcinat de tristeţi, de echivocuri şi de răsăriteana lene? "

...Ridic cana de pe masă şi gust din ceai. Uitasem cât de delicios şi relaxant e... Combinaţia de ceai verde, lămâie şi vanilie îmi îndulcesc papilele gustative. Alături de o melodie îmbietoare şi o bucăţică de ciocolată de casă, simt că sunt în Raiul meu, unde sunt doar eu şi cu mine. Eu cu sentimentele mele, ideile mele, amintirile mele. Trăiesc cu frenezie clipe neptunice, speciale pentru sufletul meu. Sunt parcă pe un tărâm necunoscut, nedescoperit şi edenic. Parcă ascult valurile mării izbindu-se de stâncile sufletului meu, revelând reminiscenţa gândurilor mele.

Tastez încet, fără grabă, tastele aplatizate ale laptopului şi mă scufund în căldura păturii sub care mă aflu, privind din când în când, pe fereastră, soarele perisabil al sfârşitului de toamnă. Se sfârşeşte melodia. Pendulez între a o asculta din nou sau a alege alta. Dau replay. Simt că azi e muza mea, îmi dă inspiraţie. Mai beau o gură de ceai şi mă întorc în propria-mi revelare...Dar stai, sună telefonul. Azi trebuia să mă duc la pregătire. Uitasem complet. Inventez o scuză şi o las pe data viitoare. Nu sunt în stare să ies din casă, prin frigul frapant de afară şi nicidecum să umblu teleleu până în centrul oraşului. Merge câte o scuză câteodată;)- aşa ca să-mi alin conştiinţa.

...Mai beau un pic din ceai şi mă reîntorc la propensiunea mea către revelare. Azi lumea mea e albă. Sufletul meu e alb... "Temperamentului meu îi convine această culoare."(George Bacovia)
Sunt albă ca un om fără globule roşii. Scriu alb şi glumesc alb. Azi, la ora 6:50, afară totul, dar absolut totul, era alb. Ceaţa albă acoperea maşinile, casele, stâlpii şi pământul, cu un alb ameţitor. Era o atmosferă ternă şi fantomatică, o atmosferă de vis, un vis în care, de obicei, trăieşti un coşmar. Muşc dintr-o grisină şi pun ibricul pe foc. Trebuie să-mi savurez cafeaua de dimineaţă. Mă uit pe geam şi văd cum mici fulgişori plutesc imuabil prin ceaţa înăbuşitoare. Îmi prepar cu tandreţe cafeaua şi deschid fereastra. Mă izbeşte o urmă de ger pe faţa somnoroasă, care mă trezeşte instantaneu şi mă pregăteşte pentru o nouă zi anodină de şcoală. Ascult la radio Michael Bublé şi mă îndrăgostesc.. Lumea pare şi mai albă. Ascult "Feeling good" şi încep să mă simt, ca printr-o minune, BINE. Chiar foarte bine. Termin de băut cafeaua şi pornesc spre baie să-mi retuşez machiajul (nu am mai apucat aseară să mă demachiez), apoi să mă îmbrac. Deja dimineaţa începu să se schimbe spre BINE. Ah..presimt că va fi o zi bună.


...Şi chiar a fost o zi bună. La şcoala n-am stat decât 3 ore (ce ţi-e şi cu profesorii ăştia!). Ajung acasă, dau drumul la radio şi ce-mi aud urechile - iar Michael Bublé ("Home"). Se pare că ziua va continua să fie una bună. Mă schimb şi brusc mă trăsneşte o lene stihială. Îmi fac un ceai, îmi iau laptopul în braţe, intru pe blog şi mă apuc să scriu. Şi iată-mă aici, scriind şi împărtăşindu-mi momentele de o singurătate abisală, care mă împinge spre revelaţie.

Dacă azi lumea mea e albă, oare mâine cum va fi?! De-abia aştept să aflu! ♡


E atât de bine acasă...٩•̮̮̃•̃)۶ ٩(-̮̮̃-̃)۶ ٩(●̮̮̃•̃)۶ ٩(๏̯͡๏)۶ ٩(-̮̮̃•̃)۶

Sweet november :)

"Oare limbile de ceas au linguşit vreodată timpul?"

O zi atât de luungăă. De-abia aşteptam să se sfârşească ca să ajung acasă, "unde-i cald şi bine" :)
Am scăpat de una dintre "mult-neaşteptatele" teze, care şi-au făcut apariţia înainte de a mă dezmetici după inutilele teste naţionale. Nu-mi vine să cred că mai este o singură lună şi vine vacanţa de iarnă mult aşteptată şi imperios necesară.

Când mă gândesc că odată cu trecerea tezelor, vacanţei de iarnă şi de primăvară, se aproprie vertiginos BAC-ul, parcă nu aş mai vrea sa treacă timpul aşa repede ca să vină vacanţele.
Cine s-ar fi gândit că timpul e aşa un duşman al celor de-a 12-a ! Nici nu închizi bine ochii şi te trezeşti că mai trecu o lună, două, trei... Aşa că azi sper să treacă mai încet noiembrie, ca să mă bucur de ultimele clipe fără stres şi învăţat!!

Sunt conştientă că deşi îmi fac atâtea griji pentru BAC, eu tot stau şi îmi exprim OF-ul pe blog. Că deh, aşa-i tânăru`! Lasă totul pe mâine, pe poimâine, până când va mai fi o săptămână (cu puţin noroc) până la examen şi caietul/cartea de comentarii zace cu burta plină pe birou, aşteptând să fie deschisă.
PS : Sper să nu ajung până acolo, căci ar fi vai de mine!

OF.. Cine o fi zis că ultimul an nu-i greu ??



Dar până la urmă,

"trecem noi şi de asta!"

O melodie aşa pentru sufletele noastre...