“Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.” E. E. Cummings
Se vede că este toamnă. Frunzele sunt aproape inexistente pe crengile abătute de ploaie ale copacilor, norii parcă nu mai vor să plece din înaltul cerului, iar ploaia nu mai încetează din pasiunea ei de a melancoliza întreg orașul.
Totul este trist...lipsit de vlagă. M-am săturat de atâta toamnă. Parcă a nutrit sentimente profunde pentru orașul acesta. Nu mai contenește să plece și să îi dea iernii ocazia să însuflețească totul cu magia sărbătorilor, cu fulgii de nea imaculați și decorațiile specifice.
De abia aștept prima zi de iarnă. Poate atunci vor cădea și primii fulgi.
Ce frumos ar fi! ♥
Atunci astenia-mi se va transforma în bucurie. Voi fi ca un copil care vede pentru prima oară zăpada...Încântarea de pe chipurile oamenilor când vor simți în aer mirosul scorțișoarei și al cojilor de portocale va fi de neuitat..
De abia aștept să privesc pe geam cu o cană de ceai în mână și să văd cum cad alene mici fulgișori de nea, acoperind în totalitate pământul cu albul lor candid. Să privesc în depărtare și să văd oameni de zăpadă, săniuțe și zurgălăii parcă să răsune dintr-o dată.
Dar...până atunci va trebui să mai rezist câteva zile sau săptămâni bune până când toamna își va lua tălpășița și se va muta din spațiul meu vital.
Voi aștepta..și iar voi aștepta. Asta voi avea de făcut până atunci. Asta și încă ceva! ♥
E clar! Astenia de noiembrie mi-a cuprins sufletul...
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu