Mi-ar plăcea să râd. Să râd cât mă ţin plămânii. Să râd toată viaţa. Să nu mă supere nimeni şi nimic. Să nu iau în serios nimic. Doar să râd şi să fiu fericită tot timpul.
Să zâmbesc pentru fiecare clipă trăită...pentru trecut, prezent şi viitor. Să zâmbesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au fost aproape când am avut nevoie, dar şi pentru cei care nu au fost...să zâmbesc pentru prieteni, dar şi pentru duşmani. Să fiu veselă în fiecare secundă, minut, oră... Să râd din tot sufletul..să râd iar şi iar..
Atunci poate nu aş mai avea timp să mă uit în urmă. Nu aş mai avea timp să mă gândesc la dezamăgiri, la anumite persoane. Nu aş mai avea timp să fiu tristă. Nu aş mai avea timp să mă gândesc la iubire, la noroc, la sănătate, la vise sau la viaţă. Aş zâmbi pentru tot ce mă înconjoară, bun, rău; aş zâmbi pentru dorinţă, pasiune, flirt. Aş zâmbi pentru zâmbet. Şi atunci aş fi fericită!
Oare cum ar fi?
Să fii cuprins de o beatitudine profundă. Să funcţioneze ca un drog. Cum ar fi să-mi injectez o doză de fericire în fiecare minut al existenţei mele? Aşa nu aş simţi nici durere, nici suferinţă, nici dor. Aş fi precum un robot. Aş fi programată sa fiu fericită mereu.
Dar totuşi...viaţa ar fi prea plictisitoare. Uneori, până şi lacrimile au rostul lor. Poate nu voi avea parte de zâmbete şi fericire în fiecare secundă a vieţii, dar ştiu că atunci când visele mi se vor împlini, voi plânge de fericire! Hell, yeah!
În concluzie, cu toate că mi-ar plăcea să fiu fericită mereu,cum de altfel şi-ar dori orice om normal, nu aş renunţa şi la celelate sentimente pentru nimic în lume. La urma urmei, cine ar fi nebun să dea iubirea pe fericire, când poţi să le ai pe amândouă?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu