Astenie de noiembrie

“Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el cerul şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Cred că am ajuns să cunosc prea bine toamna.” E. E. Cummings

M-am plictisit de "atâta" toamnă! Când mă uit pe fereastră - e toamnă, când ies afară - e toamnă, când plec la şcoala - e toamnă şi culmea, când ma întorc de la şcoală - e tot toamnă. Toamnă peste tot. Toamnă în copaci, toamnă în frunze, toamnă în casă, toamnă chiar şi în "sufletele citadine ale oraşului". M-am săturat complet de ploaie, deşi nici nu şi-a început bine tura. De abia aştept ca micile picaturi de ploaie să se solidifice, ştergând fanarea irepresibilă a toamnei.


Este perioada în care lumea este complet denudată, dar în care plutesc prin aer câteva reminiscenţe ce îmi umplă cu ardoare spiritul disparat, amintindu-mi că după o toamnă prozaică, urmează întotdeauna o eterică iarnă ca în poveşti. Iarna este modul naturii de a-ţi spune "Înalţă-ţi spiritul!"...aşa că -Iarnă, grăbeşte-te!!! Te aştept benevol cu braţele deshise.

. . . Neptuniana din mine vrea să privească pe fereastră şi să vadă iarnă, să iasă afară şi să vadă iarnă, să plece şi totodată să vină de la şcoală prin iarna îngheţată, pierzând în urmă paşi mărunţi şi grabiţi în abisul omătului de un alb pufos. Tot ce trebuie să fac este să mai aştept exact 19 zile şi 19 nopţi. Iar apoi o întreagă avalanşă de dorinţe susceptibile îmi vor fi împlinite.

Încă puţin şi va fi IARNĂ ! Încă puţin şi astenia-mi se va transforma în beatitudine.

“Iarna sunt traditionalist fiindca port caciula, vara sunt paradoxal fiindca umblu cu capul gol, primavara sunt socialist din cauza naturii, toamna sunt burghez din cauza umbrelei”. Grigore C. Moisil

Sunt doar o novice în transcendenţă.